„Toţi avem o anumită vocaţie sau misiune în viaţă, toţi trebuie să îndeplinim o sarcină concretă care cere să fie dusă la capăt. În această privinţă, omul nu poate fi înlocuit, şi nici viaţa lui nu se poate repeta, aşadar sarcina fiecăruia este unică, la fel ca şi ocazia de a o realiza.”
Victor Frankl
Am inteles de curand o lectie de viata foarte pretioasa. Are foarte mare legatura cu spiritualitatea si cu cine suntem noi, ca fiinte umane superioare. Cand spun superioare ma refer la ratiune, adica la gandire.
Indiferent de personalitatea pe care o avem, vine un moment in viata cand ne vom transcende personalitatea. „Persona” in latina inseamna masca. M-a uimit acest concept cand m-am apucat sa citesc mai mult despre el. Uite ce am descoperit pe un site: ” Toţi avem o anumită vocaţie sau misiune în viaţă, toţi trebuie să îndeplinim o sarcină concretă care cere să fie dusă la capăt. În această privinţă, omul nu poate fi înlocuit, şi nici viaţa lui nu se poate repeta, aşadar sarcina fiecăruia este unică, la fel ca şi ocazia de a o realiza.”
Si am stat si m-am gandit bine si mi-am dat seama ca este total adevarat. Stateam de multe ori si parca o parte din mine imi spunea: ” Pune-te pe treaba, ai multe de facut, nu mai pierde timpul” si alta parte imi spunea: ” Mergi si ajuta-l pe omul asta, are nevoie de ajutorul tau..” sau ” Iesi afara si bucura-te de natura…”. Si intram intr-o stare de confuzie in care nu mai stiam ce sa fac. Pe de-o parte voiam sa merg afara, sa ma bucur de natura, pe de alta parte stiam ca am multe sarcini de indeplinit si doream sa le duc la bun sfarsit.
Ma simteam vinovata pentru ca nu reuseam sa imi fac mai mult timp sa stau cu cei dragi, sa fiu asa cum sunt: naturala si fara alte masti. De multe ori ma simteam prost in momentul in care trebuia sa fiu convingatoare, ca sa reusesc sa obtin un anumit lucru cu orice pret, asta insemnand un sacriufiu si pentru cei implicati in problema.
Insa mi-am dat seama de un lucru. Pentru a putea atinge acea fiinta adevarata a noastra, pentru a ne alinia cu ea, asa cum se aliniaza stelele pe cer, trebuie sa parcurgem niste etape care nu pot fi sarite. Etapele evolutiei noastre. Nu putem deveni dintr-o data spirituali daca nu avem ceva experienta de viata. Mai intai avem experienta de viata, ne folosim de puterea ego-ului, si abia apoi reusim sa inlaturam orice fel de masca si sa ne dam voie sa fim asa cum suntem cu adevarat.
Insa hai sa ne gandim: nu ai cum sa fii un om profund spiritual daca nu ai o casa, nu ai ce sa mananci sau nu ai cu ce sa te imbraci. De aceea, e bine sa intelegem ca tot ce facem in momentul de fata face parte din evolutia noastra. Evolutia nu se opreste niciodata. Insa cu cat urcam cate o treapta in cladirea noastra, cu atat ne apropiem mai mult de comoara noastra adevarata.
Si ma bucur ca am inteles acest lucru pentru a nu ma mai simti vinovata. De multe ori, ajungeam sa ma critic ca poate sunt indiferenta cu cei din jur si ma gandesc prea mult la mine. Mi-am dat seama insa ca am niste obiective de atins si pentru a le atinge trebuie sa ma folosesc de puterea ego-ului. Si ca sa ajung cu adevarat un om spiritual, trebuie sa parcurg niste etape absolut normale ale vietii. Si abia apoi voi putea deveni un om cu adevarat spiritual. Dupa ce voi capata o oarecare experienta de viata, dupa ce voi fi un om liber financiar…
Si ca sa ii poti ajuta pe cei din jur trebuie intai sa ai ce sa oferi. Si daca nu ai ce sa oferi, cum sa-i ajuti? Daca esti sarac, material vorbind, nu vei putea oferi iubire neconditionata, intrucat vei avea multe frustrari. De-aia e bine sa te ajuti mai intai pe tine, si aici lucrezi cu puterea ego-ului, obtii tu ce ai nevoie, iti satisfaci nevoile si apoi, te intorci si la ei si le oferi. Si aici lucrezi cu puterea ta interioara, actionezi la un nivel inalt, spiritual. Aici incepi sa te apropii de fiinta ta adevarata.
Dar pentru a te apropia de ea e necesar sa nu omiti etapele pe care le ai de facut, pentru ca altfel viata te va intoarce din drum.
Si mi-am dat seama ca asta e cheia. Ca sa nu mai ma simt vinovata, e bine sa ma impac cu ideea ca trebuie sa-mi folosesc ego-ul pentru a obtine ce-mi doresc, ce am nevoie, ca apoi sa le pot oferi si celorlalti. Dar daca nu tragi tare la inceput ca sa te salvezi pe tine, nu-i vei putea salva si ajuta nici pe cei din jur si veti sta imbratisati cu totii, plangandu-va de mila unul altuia.
A fi egoist nu e ceva rau; daca esti constient de egoismul tau si stii ca il folosesti intr-un scop bun, pentru a reusi tu in primul rand si apoi pentru a-i ajuta si pe cei din jur- atunci nu ai de ce sa te simti vinovat. E important sa intelegi cum functioneaza tot procesul. De multe ori, cand stau doar eu cu mine imi spun: ” Oare merita toata alergatura asta?” Eu as putea fi foarte fericita nefacand nimic, stand si jucandu-ma cu Kara toata ziua, scriind ce-mi trece prin cap sau petrecand vremea alaturi de cei din familie. Insa imi dau seama ca nu pot irosi timpul chiar asa, ca in felul acesta nu as mai reusi sa-mi implinesc visele si dorintele , ca e nevoie sa fii un om productiv si sa dai maxim din tine in fiecare zi. Pentru ca ai o misiune.
Si intr-adevar, poti fi un om bun efectiv bucurandu-te de viata si fiind sincer si umil cu cei din jur, insa nu esti un om eficient in felul asta. Poti scrie o carte in 10 ani, dar de n-ai face asta intr-un an de zile? Trebuie sa inveti sa fii si productiv si sa nu lasi viata chiar asa sa treaca pe langa tine. Dupa ce simti ca ti-ai satisfacut nevoile si sa intr-adevar ai muncit destul incat sa te poti relaxa, atunci poti s-o faci. Poti sa te bucuri de viata cu adevarat. Insa nu inainte de a parcurge etapele fundamentale ale evolutiei.
Sanatate, relatii, bani, statut, cerc social, iubire, vocatie… toate sunt esentiale si trebuiesc atinse daca vrei sa ajungi in varf de tot la spiritualitate. Sunt fericita ca am inteles cum sta treaba cu ego-ul si cu omul spiritual…Asa ca ma pot relaxa, pentru ca mai am mult pana sa ajung in varf de tot. Imi aduc aminte ca i-am trimis Andreei Papp ( http://www.stilultau.com ) un comentariu in care o intrebam asa:
„Andreea ce pot face cand apar mereu la suprafata acele masti false? Incerc sa nu mai fac nimic altceva ca sa par intr-un fel in ochii altora, insa de foarte multe ori iar ma mulez dupa cum sunt altii si ce vor ei. Care ar fi solutia sa nu mai simt tot timpul nevoia sa apar o parte din mine si sa fiu eu, doar eu? Parca dau mereu o lupta cu mine intre cineva care are dreptate si cineva care nu are si vreau sa inchei aceasta lupta. Sa fiu doar eu si atat. Sa-i iert pe cei care au gresit candva fata de mine, sa-i las in pace asa cum sunt si s anu-i mai critic, cum o fac de multe ori. Ce sfat imi dai?”
Iar ea mi-a spus asa:
„ Nimeni nu spune ca mastile nu ne ajuta dar sa nu ajungem sa le confundam cu identitatea noastra. Sa nu porti masca cand esti cu tine, in iubire, in relatii apropiate, in dialog cu Sinele. Nu te ajuta cu nimic sa fii asa cum zic ceilalti sa fii!
Binecuvantarea vine cand iti dai seama in timp ce joci ce masca porti si sa ramai detasata de interpretare. Poti face asta?”
Mi-am dat seama de aici ca e important sa fim constienti de mastile pe care le purtam, sa fim constienti ca personalitatea pe care o avem in momentul de fata e una falsa, fie ca e buna sau rea, si ca la capatul tuturor acestor lupte ale noastre, se ascunde cea mai mare comoara a noastra. E important sa intelegem ca personalitatea ne ajuta sa tintim in varf, la omul spiritual din noi. Dar pana acolo avem un drum de parcurs. Un drum care nu e usor, dar trebuie parcurs. Si daca intelegem acest lucru, nu ne vom mai invinovati tot timpul pentru faptul ca nu reusim sa fim asa cum suntem cu adevarat, ca cei din jur ne vor intr-un fel si noi nu putem fi, etc.
E bine sa ne impacam de la inceput cu noi insine si cu ideea ca asa cum suntem, cu calitati si defecte, vom reusi intr-un final , dupa un drum lung si anevoios sa vedem adevaratul soare din noi. Chiar daca acuma esti un pic egoist, nu trebuie s ate simti prost, atata vreme cat stii ca ai intentii bune si ca mai tarziu ii vei putea ajuta si pe cei din jur. Daca esti acum egoist, atunci vei reusi. Daca te gandesti mai intai la altii, cum sa-i ajuti, dar tu n-ai cu ce, nu vei face nimic.
Asadar, spune-ti in fata oglinzii: ” Sunt un om bun si minunat. Sunt un om plin de intentii bune, dornic sa-i ajute pe cei din jur. Ma accept asa cum sunt, cu calitati si defecte. Am sa lupt pentru a reusi sa obtin ce-mi doresc, pentru a ma ajuta pe mine si pentru a ma intoarce apoi si la cei din jurul meu. Insa pentru a-i ajuta pe ei, mai intai am sa ma ajut pe mine. Si nu am sa ma simt vinovat, indiferent cate greseli voi face, indiferent cate greutati s-ar abate asupra mea sau cate reactii dure voi primi din partea lor. Totul face parte din procesul de invatare, pe care am de gand sa il parcurg. Stiu ca voi reusi, intrucat ma iubesc si ma accept asa cum sunt. ”
Eu iti promit ca am sa ma apuc sa repet zilnic in fata oglinzii aceste cuvinte, pe care le-am compus pe loc. Si eu invat odata cu tine. De-aia suntem aici nu, sa evoluam impreuna si sa invatam. Am sa incep sa fiu un om mai productiv, intrucat am realizat ca daca ma las dusa de val trece o saptamana si nu am citit nici macar 10 pagini. Insusi tipul meu de personalitate este unul de tip visator, melancolic, iar ca sa am rezultate trebuie sa ma fortez si sa scot din mine tot ce pot pentru a avea rezultate. Sa cer mult de la mine.
Pentru ca stiu ca in felul asta, ajutandu-ma intai pe mine, ii voi putea ajuta si pe cei din jurul meu, oferindu-le tot ce au nevoie. Dar nu pot face asta punandu-ma pe mine in spate si pe ei in fata. Ma pun pe mine in fata la inceput si apoi inversez rolurile: ei in fata, eu in spate. Si am sa-i imping si pe ei de la spate, pentru a reusi si ei sa-si duca la bun sfarsit misiunea si pentru a-si descoperi cea mai ascunsa comoara din ei, care e totodata cea mai valoroasa.
corp si suflet 