Arhive

Lectia fiintei superioare

Imagine

„Toţi avem o anumită vocaţie sau misiune în viaţă, toţi trebuie să îndeplinim o sarcină concretă care cere să fie dusă la capăt. În această privinţă, omul nu poate fi înlocuit, şi nici viaţa lui nu se poate repeta, aşadar sarcina fiecăruia este unică, la fel ca şi ocazia de a o realiza.”
Victor Frankl

Am inteles de curand o lectie de viata foarte pretioasa. Are foarte mare legatura cu spiritualitatea si cu cine suntem noi, ca fiinte umane superioare. Cand spun superioare ma refer la ratiune, adica la gandire.

Indiferent de personalitatea pe care o avem, vine un moment in viata cand ne vom transcende personalitatea. „Persona”  in latina inseamna masca. M-a uimit acest concept  cand m-am apucat sa citesc mai mult despre el. Uite ce am descoperit pe un site: ” Toţi avem o anumită vocaţie sau misiune în viaţă, toţi trebuie să îndeplinim o sarcină concretă care cere să fie dusă la capăt. În această privinţă, omul nu poate fi înlocuit, şi nici viaţa lui nu se poate repeta, aşadar sarcina fiecăruia este unică, la fel ca şi ocazia de a o realiza.”

Si am stat si m-am gandit bine si mi-am dat seama ca este total adevarat. Stateam de multe ori si parca o parte din mine imi spunea: ” Pune-te pe treaba, ai multe de facut, nu mai pierde timpul” si alta parte imi spunea: ” Mergi si ajuta-l pe omul asta, are nevoie de ajutorul tau..” sau ” Iesi afara si bucura-te de natura…”. Si intram intr-o stare de confuzie in care nu mai stiam ce sa fac. Pe de-o parte voiam sa merg afara, sa ma bucur de natura, pe de alta parte stiam ca am multe sarcini de indeplinit si doream sa le duc la bun sfarsit.

Ma simteam vinovata pentru ca nu reuseam sa imi fac mai mult timp sa stau cu cei dragi, sa fiu asa cum sunt: naturala si fara alte masti. De multe ori ma simteam prost in momentul in care trebuia sa fiu convingatoare, ca sa reusesc sa obtin un anumit lucru cu orice pret,  asta insemnand un sacriufiu si pentru cei implicati in problema.

Insa mi-am dat seama de un lucru. Pentru a putea atinge acea fiinta adevarata a noastra, pentru a ne alinia cu ea, asa cum se aliniaza stelele pe cer, trebuie sa parcurgem niste etape care nu pot fi sarite. Etapele evolutiei noastre. Nu putem deveni dintr-o data spirituali daca nu avem ceva experienta de viata. Mai intai avem experienta de viata, ne folosim de puterea ego-ului, si abia apoi reusim sa inlaturam orice fel de masca si sa ne dam voie sa fim asa cum suntem cu adevarat.

Insa hai sa ne gandim: nu ai cum sa fii un om profund spiritual daca nu ai o casa, nu ai ce sa mananci sau nu ai cu ce sa te imbraci. De aceea, e bine sa intelegem ca tot ce facem in momentul de fata face parte din evolutia noastra. Evolutia nu se opreste niciodata. Insa cu cat urcam cate o treapta in cladirea noastra, cu atat ne apropiem mai mult de comoara noastra adevarata.

Si ma bucur ca am inteles acest lucru pentru a nu ma mai simti vinovata. De multe ori, ajungeam sa ma critic ca poate sunt indiferenta cu cei din jur si ma gandesc prea mult la mine. Mi-am dat seama insa  ca am niste obiective de atins si pentru a le atinge trebuie sa ma folosesc de puterea ego-ului. Si ca sa ajung cu adevarat un om spiritual, trebuie sa parcurg niste etape absolut normale ale vietii. Si abia apoi voi putea deveni un om cu adevarat spiritual. Dupa ce voi capata o oarecare experienta de viata, dupa ce voi fi un om liber financiar…

Si ca sa ii poti ajuta pe cei din jur trebuie intai sa ai ce sa oferi. Si daca nu ai ce sa oferi, cum sa-i ajuti? Daca esti sarac, material vorbind, nu vei putea oferi iubire neconditionata, intrucat vei avea multe frustrari. De-aia e bine sa te ajuti mai intai pe tine, si aici lucrezi cu puterea ego-ului, obtii tu ce ai nevoie, iti satisfaci nevoile si apoi, te intorci si la ei si le oferi. Si aici lucrezi cu puterea ta interioara, actionezi la un nivel inalt, spiritual. Aici incepi sa te apropii de fiinta ta adevarata.

Dar pentru a te apropia de ea e necesar sa nu omiti etapele pe care le ai de facut, pentru ca altfel viata te va intoarce din drum.

Si mi-am dat seama ca asta e cheia. Ca sa nu mai ma simt vinovata, e bine sa ma impac cu ideea ca trebuie sa-mi folosesc ego-ul pentru a obtine ce-mi doresc, ce am nevoie, ca apoi sa le pot oferi si celorlalti. Dar daca nu tragi tare la inceput ca sa te salvezi pe tine, nu-i vei putea salva si ajuta nici pe cei din jur si veti sta imbratisati cu totii, plangandu-va de mila unul altuia.

A fi egoist nu e ceva rau; daca esti constient de egoismul tau si stii ca il folosesti intr-un scop bun, pentru a reusi tu in primul rand si apoi pentru a-i ajuta si pe cei din jur- atunci nu ai de ce sa te simti vinovat. E important sa intelegi cum functioneaza tot procesul. De multe ori, cand stau doar eu cu mine imi spun: ” Oare merita toata alergatura asta?” Eu as putea fi foarte fericita nefacand nimic, stand si jucandu-ma cu Kara toata ziua, scriind ce-mi trece prin cap sau petrecand vremea alaturi de cei din familie. Insa imi dau seama ca nu pot irosi timpul chiar asa, ca in felul acesta nu as mai reusi sa-mi implinesc visele si dorintele , ca e nevoie sa fii un om productiv si sa dai maxim  din tine in fiecare zi. Pentru ca ai o misiune.

Si intr-adevar, poti fi un om bun efectiv bucurandu-te de viata si fiind sincer si umil cu cei din jur, insa nu esti un om eficient in felul asta. Poti scrie o carte in 10 ani, dar de n-ai face asta intr-un an de zile? Trebuie sa inveti sa fii si productiv si sa nu lasi viata chiar asa sa treaca pe langa tine.  Dupa ce simti ca ti-ai satisfacut nevoile si sa intr-adevar ai muncit destul incat sa te poti relaxa, atunci poti s-o faci. Poti sa te bucuri de viata cu adevarat. Insa nu inainte de a parcurge etapele fundamentale ale evolutiei.

Sanatate, relatii, bani, statut, cerc social, iubire, vocatie… toate sunt esentiale si trebuiesc atinse daca vrei sa ajungi in varf de tot la spiritualitate. Sunt fericita ca am inteles cum sta treaba cu ego-ul si cu omul spiritual…Asa ca ma pot relaxa, pentru ca mai am mult pana sa ajung in varf de tot. Imi aduc aminte ca i-am trimis Andreei Papp ( http://www.stilultau.com ) un  comentariu in care o intrebam asa:
Andreea ce pot face cand apar mereu la suprafata acele masti false? Incerc sa nu mai fac nimic altceva ca sa par intr-un fel in ochii altora, insa de foarte multe ori iar ma mulez dupa cum sunt altii si ce vor ei. Care ar fi solutia sa nu mai simt tot timpul nevoia sa apar o parte din mine si sa fiu eu, doar eu? Parca dau mereu o lupta cu mine intre cineva care are dreptate si cineva care nu are si vreau sa inchei aceasta lupta. Sa fiu doar eu si atat. Sa-i iert pe cei care au gresit candva fata de mine, sa-i las in pace asa cum sunt si s anu-i mai critic, cum o fac de multe ori. Ce sfat imi dai?”

Iar ea mi-a spus asa:

Nimeni nu spune ca mastile nu ne ajuta dar sa nu ajungem sa le confundam cu identitatea noastra. Sa nu porti masca cand esti cu tine, in iubire, in relatii apropiate, in dialog cu Sinele. Nu te ajuta cu nimic sa fii asa cum zic ceilalti sa fii!

Binecuvantarea vine cand iti dai seama in timp ce joci ce masca porti si sa ramai detasata de interpretare. Poti face asta?”

Mi-am dat seama de aici ca e important sa fim constienti de mastile pe care le purtam, sa fim constienti ca personalitatea pe care o avem in momentul de fata e una falsa, fie ca e buna sau rea, si ca la capatul tuturor acestor lupte ale noastre, se ascunde cea mai mare comoara a noastra. E important sa intelegem ca personalitatea ne ajuta sa tintim in varf, la omul spiritual din noi. Dar pana acolo avem un drum de parcurs. Un drum care nu e usor, dar trebuie parcurs. Si daca intelegem acest lucru, nu ne vom mai invinovati tot timpul pentru faptul ca nu reusim sa fim asa cum suntem cu adevarat, ca cei din jur ne vor intr-un fel si noi nu putem fi, etc.

E bine sa ne impacam de la inceput cu noi insine si cu ideea ca asa cum suntem, cu calitati si defecte, vom reusi intr-un final , dupa un drum lung si anevoios sa vedem adevaratul soare din noi.  Chiar daca acuma esti un pic egoist, nu trebuie s ate simti prost, atata vreme cat stii ca ai intentii bune si ca mai tarziu ii vei putea ajuta si pe cei din jur. Daca esti acum egoist, atunci vei reusi. Daca te gandesti mai intai la altii, cum sa-i ajuti, dar tu n-ai cu ce, nu vei face nimic.

Asadar, spune-ti in fata oglinzii: ” Sunt un om bun si minunat. Sunt un om plin de intentii bune, dornic sa-i ajute pe cei din jur. Ma accept asa cum sunt, cu calitati si defecte. Am sa lupt pentru a reusi sa obtin ce-mi doresc, pentru a ma ajuta pe mine si pentru a ma intoarce apoi si la cei din jurul meu. Insa pentru a-i ajuta pe ei, mai intai am sa ma ajut pe mine. Si nu am sa ma simt vinovat, indiferent cate greseli voi face, indiferent cate greutati s-ar abate asupra mea sau cate reactii dure voi primi din partea lor. Totul face parte din procesul de invatare, pe care am de gand sa il parcurg. Stiu ca voi reusi, intrucat ma iubesc si ma accept asa cum sunt. ”

Eu iti promit ca am sa ma apuc sa repet zilnic in fata oglinzii aceste cuvinte, pe care le-am compus pe loc. Si eu invat odata cu tine. De-aia suntem aici nu, sa evoluam impreuna si sa invatam. Am sa incep sa fiu un om mai productiv, intrucat am realizat ca daca ma las dusa de val trece o saptamana si nu am citit nici macar 10 pagini. Insusi tipul meu de personalitate este unul de tip visator, melancolic, iar ca sa am rezultate trebuie sa ma fortez si sa scot din mine tot ce pot pentru a avea rezultate. Sa cer mult de la mine.

Pentru ca stiu ca in felul asta, ajutandu-ma intai pe mine, ii voi putea ajuta si pe cei din jurul meu, oferindu-le tot ce au nevoie. Dar nu pot face asta punandu-ma pe mine in spate si pe ei in fata. Ma pun pe mine in fata la inceput si apoi inversez rolurile: ei in fata, eu in spate. Si am sa-i imping si pe ei de la spate, pentru a reusi si ei sa-si duca la bun sfarsit misiunea si pentru a-si descoperi cea mai ascunsa comoara din ei, care e totodata cea mai valoroasa.

Imagine

Ce m-a învățat oglinda când m-am privit cu adevărat în ea

   „Oglindă, oglinjoară…

girlmirror

Cine e  Diana din această țară?”

De foarte multe ori mi-a fost teama sa ma privesc cu adevarat in oglinda si sa ma intreb ce imi doresc eu cu adevarat. Lasand la o parte parul, genele, sau orice alt lucru care tine de exterior,  nu am fost capabila sa ma uit fix in ochii mei si sa ma intreb cine sunt si ce vreau. Ma uitam doar la masca care stralucea frumos pe chipul meu, dar sub care se ascundeau multe regrete si sentimente  de mult ingropate.  Ceea ce vedeam la suprafata nu reflecta nici pe de-o parte ceea ce eram cu adevarat si golurile pe care le simteam.

E ca si cum te-ai uita la un om frumos imbracat, aranjat, despre care ai spune cu siguranta ca este un om fericit, care are tot ce-i trebuie si care duce un trai instarit si fara girji.  Insa acel om poate ascunde multa suferinta si durere, pe care incearca sa o mascheze cu lucruri care il fac sa para o persoana fericita si normala, fara nicio problema.

De foarte multe ori am incercat sa ma autosugestionez, spunand ca totul este bine, ca nu are rost sa imi fac griji si ca viata merge inainte. Viata merge inainte, dar nu trebuie sa accepti sa mearga oricum. Aceste vorbe nu erau de fapt ale mele. Erau vorbele celor din jur, care imi spuneau cum trebuie sa fiu, ce trebuie sa fac, cum e mai bine sa fac ca sa nu supar pe nimeni si multe altele.  Sufletul meu striga din rasputeri ca nu e bine pentru mine asa, dar eu, ciulindu-mi urechile la glasul celor din jurul meu, nu puteam auzi ceea ce glasul meu interior are sa imi spuna.   Nu imi asumam in totalitate responsabilitatea pentru cine sunt si ce vreau. Si acest lucru s-a adeverit in momentul in care incepeam si invinovateam pe unul si pe altul  pentru ceea ce mi se intampla mie.

Si acest lucru se poate intampla oricand. Mie mi s-a intamplat chiar de curand. Cu toate ca stiu teoria, stiu ce e bine si ce nu, dar vointa este secretul pentru a-ti duce la capat ceea ce ti-ai propus. Bunica mea mereu imi spune:
Ai vointa si impune-ti sa faci un lucru!  Si apoi fa-l! ” Am pierdut de multe ori din cauza ca mi-a fost teama de esec, mi-a fost teama ca poate nu voi reusi, ca ii voi dezamagi pe cei din jur si ca toti o vor rupe cu mine daca o dau in bara.  Dar am realizat ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa incerc sa fac acel lucru de care ma tem. Oricat de greu ar parea, sa nu-mi fie teama si sa pun in practica asa cum stiu, cu priceperea si cunostintele pe care le am la momentul respectiv.

Asa cum se spune mereu, practica e cea care ne omoara la modul relativ, dar la modul absolut nimic nu te omoara, ci te face mai puternic si te ajuta sa scoti ce-i mai bun din tine.  Nimeni si nimic nu are nicio putere asupra ta, nimeni si nimic nu iti poate face rau daca tu nu permiti si absolut nimic pe lumea asta nu este imposibil daca iti doresti cu adevarat.

Oglinda m-a invatat sa ma privesc sincer si sa ii spun toate lucrurile de care mi-e teama si apoi sa ii spun si de ce ma tem de ele.  De cand am inceput sa imi privesc cu adevarat sufletul in oglinda, nu doar chipul, am descoperit multe lucruri.

Am descoperit  ca orice gol interior ai avea, acela nu poate fi umplut cu nimic. Nici cu mancare, nici cu machiaj, cu bucle sau cu atitudinea de : ” lasa ca e totul bine…”.

Acel gol al tau pe care il ascunzi zi de zi si pe care nu vrei sa-l vezi cu adevarat te invata multe. Iti da semne zi de zi sa te trezesti la realitate, sa-ti scoti masca falsa ca sa iti dai seama cine esti cu adevarat. Nu este nimic mai dureros decat sa stii ca esti gol pe dianuntru, mai ales pentru femei.

Poti avea absolut orice, poti spune ca esti cel mai fericit om de pe Planeta pentru ca ai casa, masina, iubita/a minunat/a, faima, un job bun, o familie numeroasa care te iubeste si te respecta, dar tu nu faci decat sa te identifici cu ceea ce ai. Fericirea ta in acest caz depinde exclusiv de lucrurile pe care le ai. Este o fericire conditionata. Si cand pierzi toate aceste lucruri, pierzi si fericirea.

M-am confruntat atat de mult timp cu acest lucru si mi-a luat o vesnicie sa inteleg ca fericirea nu exista in exteriorul meu. Eu sunt singurul izvor care o genereaza. Iubirea, curajul, respectul, recunostinta, toate sunt in mine si nu sunt lucruri pe care sa le cer sau sa le caut altundeva in exteriorul meu. Iar cand le cer, moartea sufletului meu se apropie cu pasi repezi.

Si intr-o buna zi,  vazand ca n-am facut altceva pana atunci decat sa imi pun bazele fericirii  pe ceea ce e in exteriorul meu, pe ceea ce am si incepeam sa pierd incet-incet,  m-am oprit pentru un moment si am respirat profund.

Si m-am intrebat :
” Asta e ceea ce imi doresc eu cu adevarat de la viata? ”
”  Asa imi doresc eu sa traiesc de acum incolo? ”
” Sunt cu adevarat fericita? ”
” Cine sunt eu? ”

Si la propriile intrebari am ramas blocata. Nu am stiut ce sa raspund. Nu simteam decat un gol in interiorul meu si un suflet mic care abia incerca sa scoata un cuvant. N-am simtit  niciun fel de putere interioara care sa ma ajute sa imi raspund. Eu tot asteptam un raspuns. De la cine nu stiu. Probabil de la cei din jur, caci eram invatata tot timpul sa primesc raspunsuri, tot timpul sa mi se dea, tot timpul sa se intample ceva. Sa apara vreo minune, vreun salvator, care sa ma ajute sa descopar cine sunt si ce vreau de la viata.

Mi-am dat seama ca salvatorul de care aveam nevoie atunci se afla in oglinda din fata mea. Mi-am dat seama ca ceea ce aveam si am nevoie cu adevarat este sa ma bucur de liniste, de pace interioara, de implinire sufleteasca si de armonie. Iar cand simti ca ai nevoie de aceste lucruri, fii sigur ca asculti cu adevarat vocea din interiorul tau. Cand simti ca iti doresti lucruri materiale, este de fapt ego-ul care vorbeste si iti spune: ” Esti ceea ce ai! ”  si ajungi sa nu te consideri suficent de bun, calatorind spre ambitie si dorindu-ti din ce in ce mai mult, mai multi bani, mai multa faima, mai mult succes. Si cu cat obtii mai multe, parca mai nefericit esti, caci traiesti in permanenta cu teama. M-am confruntat de nenumarate ori cu acest sentiment si ori de cate ori simt ca apare iar in mintea mea, il eliberez.  Ii spun cu blandete, asa cum m-a invatat Louise Hay: ” Iti multumesc pentru parerea ta. Acum doresc sa te eliberez. Eu ma aprob pe mine insami.”  

Am invatat sa nu ma vad niciodata nici mai sus nici mai prejos decat ceea ce sunt. Am invatat sa imi vad adevarata valoare si sa accept ceea ce sunt, exact asa cum sunt.   Nu duce la nimic bun orgoliul sau faptul ca incerci sa te vezi superior celorlalti, cand de fapt, toti suntem egali. Am pierdut mult cu aceasta atitudine. pisica

De multe ori ma simteam bine si importanta  cand ma duceam sa imi fac mici placeri, de genul : sa-mi cumpar ceva nou, sa ma duc la coafor, sa ma duc la o cafea sau sa ma plimb imbracata frumos pe strada. Dar ceea ce faceam nu era decat sa maschez adevaratele goluri interioare care trebuiau scoase la suprafata si umplute cu ceea ce trebuia.

Iar eu priveam la suprafata si imi spuneam : „Lasa ca nu e nimic. E bine. Daca si ceilalti zic ca e bine, atunci chiar e.” Si ma luam dupa ce spuneau altii, luam ceea ce spuneau altii ca sunt eu drept adevar si nu e de mirare ca m-am trezit singura si neajutorata, nestiind ce se intampla cu mine.  Mi-a fost teama sa ma privesc cu adevarat si sa imi vad adevarata valoare. Eu credeam ca sunt importanta, doar pentru ca se mai gaseau unii si altii sa aprecieze cate ceva la mine si atat! Dar eu nu simteam niciun fel de implinire sufleteasca, simteam numai goluri pe care trebuia sa le umplu repede.

Si mi-am dat seama ca nu nimic in viata nu este mai valoros decat sa te simti implinit in interior. Indiferent cine esti, de unde esti, cate kg ai, tu ai o singura misiune de implinit pe acest Pamant:  sa descoperi comoara din interior si sa traiesti toata viata dupa ce iti spune ea! Sa iti urmezi vocea interioara si sa fii surd la toate vocile din exterior care te distrag si care iti fura energia.

Mi-am dat seama ca oricat de multe lucruri ai detine, cel mai important lucru esti tu:  exact cine esti tu, asa cum esti.  Perfectiunea nu exista, ea e doar un concept al zilelor noastre care ne ucide sufletul.  Poti pierde oricand ceea ce ai, dar ceea ce ai niciodata nu poti pierde. Iti pui bazele fericirii in bani si in alte ” jucarii” si cand se duc, se duce si fericirea ta.  Si apoi nu mai stii ce sa faci.  Deja intrat in dependenta, nu stii incotro s-o mai apuci, pe cine sa rogi sa te ajute.  Iti doresti cu disperare sa vina sa te salveze cineva.

Asa cum asteptam si eu. Si cu cat asteptam mai mult, cu atat pierdeam mai mult din interior. Pana cand am ajuns sa vad in oglinda exact ceea ce mi-era frica sa vad: un suflet gol, fara nimic valoros adunat. Caci eu eram de parere ca pentru a avea o viata implinita si fericita trebuie sa fii ca vedetele de la televizor si sa detii aceleasi „accesorii” si  ca ele: iubit/iubita cu faima, cu bani, cu vile, cu masini.

Poti spune ca  daca ai o familie, un serviciu, un sot sau o sotie buna ai destule motive sa fii fericit, dar de fapt nu esti. Nu esti pentru ca te identifici cu ceea ce ai. Vocea care iti spune ca ” Sunt fericit pentru ca am…” nu este vocea ta adevarata. Este vocea ego-ului, a societatii care iti dicteaza intruna ca e bine sa ai mai mult, sa alergi dupa mai multe lucruri in viata, sa castigi mai multi bani, mai multa faima. Si te trezesti intr-un punct al vietii cand iti dai seama ca toata aceasta alergatura nu te-a ajutat cu nimic, nu ti-a adus nimic valoros.

Iti aduce decat frustrare, resentimente si suferinta.

Si atunci, de ce sa stai sa asculti mereu in exteriorul tau?  Cand ai stat ultima oara de vorba cu tine?  Ochii sunt oglinda sufletului. Cand te-ai privit ultima oara in ochi ca sa vezi ce iti spune sufletul ?

Ti-e teama?  Si mie mi-a fost teama sa ma privesc cu adevarat in oglinda. Mi-era teama ca voi descoperi poate si altceva in afara de ceea cu ce eram obisnuita.  Mi-era teama sa nu descopar anumite lucruri care sa ma infricoseze, sau poate anumite sentimente vechi si ingropate adanc in interiorul meu. Si de ce mi-a fost teama nu am scapat.

Am inteles ca de fiecare data cand incerci sa te ascunzi de tine, de fiecare data cand iti ingropi in interior ura, mania, vinovatia, ele vor iesi la suprafata mai devreme sau mai tarziu. Si pana cand nu vei incepe sa te porti bland cu tine,  s ate tratezi cu compasiune si iubire si pana cand nu vei avea rabdarea sa iti asculti fiecare sentiment si sa il vindeci,  toate incercarile de a avea o viata implinita vor fi in zadar. Fericirea e in tine, nicaieri altundeva. Iar daca vrei o viata fericita, descopera in tine, in adancul sufletului tau fericirea de a trai si pofta de viata.  Robin Sharma spune ca fericirea o poti simti in lucruri marunte, ca atunci cand decojesti o ceapa.  Caci noi suntem precum cepele: cu cat incepem sa decojim mai multe straturi de coji, cu atat ne apropiem mai mult de adevaratul nostru suflet.

Iar ca un rezumat a tot ce am scris mai sus, 5 lucruri esentiale pe care le-am invatat de la oglinda:

1.  Sa ma privesc cu adevarat, sa ma uit in ochii mei si sa privesc pana in adancul sufletului meu, nu doar la suparafata, astfel incat sa pot descoperi ce imi doresc cu adevarat si ce vreau.

2. Sa vorbesc sincer in fata ei despre mine si despre tot ce simt. Si sa nu uit sa imi spun vorbe frumoase,  sa imi zambesc mereu si sa imi spun : ” Te iubesc! ” , astfel incat sa cresc si sa ma dezvolt sanatos.

3. Sa nu caut nicaieri un prieten mai bun si de nedejde decat cel care se afla exact in fata mea.

4. Sa nu caut perfectiunea, caci nu exista, ci ea se afla in fiecare dintre noi, exact asa cum suntem .

5. Ca adevarata calatorie si evolutie a mea incepe in momentul in care am curajul sa imi dau toate mastile jos, sa ma dezbrac de toate vesmintele false si nefolositoare,  lasand sa straluceasca ceea ce sunt cu adevarat.

mirror of the soul

Lectia Iubirii Neconditionate

Oamenii incep viata iubind neconditionat, dar orgoliul ii lipseste intai de dragoste si apoi de viata”  Jean de la Bruyere

Iubirea este un lucru cu care ne confruntam toti in viata. Cand sunt mici, bebelusii nu pot trai fara iubire si afectiune. Bebelusii sunt fiintele care isi iubesc in totalitate corpul, care se accepta exact asa cum sunt. Ei nu stiu ce inseamna rusinea, vinovatia, comparatia cu ceilalti. Ei au venit pe lume stiind cat de unici si minunati sunt. Ei nu cunosc altceva in afara de iubire. Ei insisi se iubesc atat de mult, incat le ofera si celor din jur aceasta iubire, fara a astepta insa nimic in schimb. Si tocmai de aceea o si primesc. Caci intotdeauna, atunci cand oferi ceva, orice ar fi acel lucru , atunci vei primi cele mai multe lucruri, indiferent de ce natura ar fi ele. Pentru ca viata e foarte simpla. Tot ceea ce emiti se intoarce inapoi la tine.

Este una din Legile Universului.  Legea Atractiei.

Iar bebelusii stiu acest lucru si tocmai de aceea traiesc cu bucurie si iubire in permanenta. Ei nu isi fac griji ca nu vor primi iubire, asadar nu traiesc cu teama, ci cu iubire, cu inima deschisa, bucurandu-se de  tot ceea ce exista, pretuind fiecare clipa.

Asa eram si noi candva. Iar pe masura ce am crescut si am luat contact din ce in ce mai mult cu mediul inconjurator, am inceput sa nu ne mai iubim. Asa am invatat sa ne criticam, sa ne comparam cu ceilalti oameni si sa ne departam cu totul de fiinta noastra cea  adevarata.

Iar ca rasplata, viata nu ne-a oferit decat ceea ce am primit.
Am inceput inceput incet-incet sa nu mai oferim iubire, sa nu mai zambim,  ca si cum totul s-ar fi stins in inima noastra.

Si eu, de asemenea, am inceput sa nu ma mai iubesc. Ma criticam tot timpul, aveam impresia ca nu sunt suficient de buna, mi-era teama de cei din jur, de opiniile lor, mi-era teama sa nu rada de mine, sa nu fac cumva o impresie gresita sau sa nu dezamagesc pe cineva.

Am inceput sa cunosc vinovatia, rusinea si sa ajung la concluzia ca orice as face, tot nu pot face ceva bine, astfel incat sa-i pot multumi pe cei din jur. Mi s-au creat astfel frustrari, temeri interioare si dorinta de a evada, de izolare si de disperarea de a gasi raspunsul intrebarilor care nu imi mai dadeau pace.

Eu nu numai ca incetasem sa nu  ma mai iubesc si sa ma bucur de mine insami, dar incepusem sa cer celor din jur iubirea, sa cersesc ca un sarman uitat de Dumnezeu.
Si cu cat nu primeam ceea ce doream, cu atat ma duceam si ceream mai mult. Si am ajuns pur si simplu sa imi distrug sufletul si sa nu mai raman cu nimic. Eram ca o albina care se duce si ia polenul tuturor florilor din jur. Si nu imi dadeam seama ce faceam, caci nevoia mea de iubire trebuia satisfacuta.

Eu nu imi dadeam seama ca ceea ce trebuie sa fac este sa ofer iubire neconditionata.  Acea iubire pe care sa n-o astepti in schimb, care izvoraste din fiinta ta interioara, din izvorul sufletului tau  si care este oferita neconditionat. cand mergi la izvor sa iei apa, nu il intrebi daca iti da apa sau nu. El iti ofera. Ofera tuturor, fara sa astepte ceva in schimb si fara sa ceara celorlalti altceva in schimb.

A durat mult timp pana sa-mi dau seama ca ceea ce eu trebuie sa fac este sa ofer. Indiferent de ceea ce voi primi, eu trebuie sa ofer, stiind ca legea atractiei coopereaza in orice moment cu mine. Si cu cat ofer mai mult, neconditionat, cu atat voi primi mai mult.
Ceea ce eu faceam era pur si simplu sa ofer asteptand in schimb sa primesc ceea ce ofer. Traiam asadar o iubire conditionata. Nu traiam deschis, sincer, fara teama. Aveam inima incordata si ma limitam doar la a oferi cate un pic, ca nu cumva sa pierd ceva din interiorul meu. Ca nu cumva sa creada ceilalti ca am innebunit, poate. Traiam cu teama. O teama care nu face altceva decat sa ucida sufletul si mintea, care se hraneste cu toata energia si emotia visurior tale.

Am inteles ca nu trebuie sa astepti sa primesti nimic. Pentru ca, odata ce te-ai nascut cu un dar, odata ce te-ai nascut unic, sublim si special, inseamna ca ai ceva de oferit. Ai venit pe aceasta lume ca sa oferi oamenilor ceva bun, sa ii ajuti, sa te faci util si folositor. Iar cand faci acest lucru, il lasi pe Dumnezeu sa vorbeasca si sa se exprime prin tine. Caci Dumnezeu ne iubeste neconditionat, nu ne judeca, nu ne cearta de fiecare data cand gresim. Ne pedepseste, insa nu uita sa ne ofere iubire si sprijin in fiecare clipa. Nu doar cand cerem. Iubirea divina ne protejeaza si ne inconjoara in permanenta, chiar daca credem ca nu e asa sau nu observam acest lucru.

Iubirea se ofera, caci ea exista in interiorul tau. Si exista multa, astfel inca sa o poti oferi neconditionat. Teama nu isi are locul. Nu e nevoie sa te intrebi: ” Si daca o ofer si n-o voi primi”? Indoielile nu isi au locul aici.  Ele nu sunt decat o parte a egoului, a sinelui fals, care se hraneste cu teama, frustrare, manie si vinovatie.

Cand traiesti cu teama in suflet, iti manifesti o nevoie ascunsa. Caci de fapt, teama este o nevoie ascunsa. Iar cand stii ca nu ai nevoie de nimic de la nimeni, cand iti esti suficient tie, teama nu isi are locul. Pentru ca tu stii ca nu ai nevoie de nimic de la nimeni, te simti implinit si fericit cu tine  si ca ceea ce  iti ramane de facut este sa oferi. Viata ne-a daruit tot ceea ce avem nevoie ca sa putem la randul nostru oferi neconditionat. Iar cand oferi neconditionat iti traiesti practic sinele adevarat. Iti traiesti viata la capacitatea ei maxima.  Cultivandu-ti umilinta, respectul si pretuirea de sine, iertarea, iubirea de sine, tu practic traiesti in profunzime fiecare clipa si te bucuri de tot ceea ce ai.

Mi-a luat mult timp sa inteleg ca viata e cat se poate de simpla si ca doar incercand sa intelegi cum functioneaza, reusesti practic tot ceea ce iti propui.  Iubirea vindeca absolut orice durere, suferinta, trauma a copilariei si orice rana din sufletul tau.  Cand stii ca fericirea nu vine din alta parte din exteriorul tau si ca ea izvoraste in permanenta din sufletul tau, traiesti cu adevarat. Esti neinfricat. Si atunci devii cel mai atragator in fata oamenilor, atunci vei atrage cele mai multe experiente, oportunitati, care iti vor imbogati viata cu adevarat.

Iubirea neconditionata provine din faptul ca ai recunostinta pentru tot ce te inconjoara, pentru ceea ce esti si pentru darurile tale unice, inseamna o multumire profunda a vietii ce ti s-a dat. Acel moment in care simti ca iti esti suficient tie. Si ca datoria ta este aceea de a oferi, de a ajuta cu ceva.  Renunti la toate vesmintele, mastile false si oferi. Din tine, spre exterior.  Ajungand la o astfel de iubire, cultivandu-ti respectul si stima de sine, avand incredere in tine, acceptand faptul ca meriti sa te bucuri de tot ce e mai bun in viata, vei reusi sa iti cladesti o iubire neincetata, care va izvori din interiorul tau la nesfarsit…

„Imagineaza-ti ce poate face o iubire ca aceasta… Lumineaza o lume intreaga”
( Wayne Dyer)                                                Imagine

Lectii pretioase in 17 ani jumate de viata

Am invatat…

Am invatat ca viata inseamna bucurie, cunoastere, momente frumoase petrecute alaturi de cei dragi si de prieteni si ca merita sa o pretuiesti astfel la maxim.

Am invatat ca nimic nu e intamplator si daca doua persoane trebuie sa se intalnesca, atunci se vor intalni, exact la locul si la momentul potrivit si asta nu neaparat fata in fata. Si fiecare o va invatata pe cealalta exact ce trebuie, astfel incat fiecare dintre ele sa evolueze .

Am invatat ca exista intotdeauna un moment de speranta, atunci cand crezi ca nu mai ai nicio sansa, ca esti pierdut si ca esti pe punctul de a-ti rata viata.

Am invatat ca niciodata nu ai nimic de castigat daca te prefaci ca esti altcineva, daca vrei sa pari mai presus decat esti, caci de fiecare data vei pierde cate putin din sufletul tau si vei ajunge gol pe dinauntru. Oamenii apreciaza persoanele sincere, deschise, senine, care sunt dispuse sa ajute si care sunt cu picioarele pe pamant.

Am invatat ca orice baiat, de la cel mai fraier, pana la cel mai smecher, te va placea si te va aprecia pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce te prefaci ca esti.

Am invatat lectia iubirii neconditionate. Mi-a luat mult timp sa inteleg ca datoria mea este sa ofer, iar atunci cand bateriile mele sunt consumate, sa mi le incarc facand ceea ce imi place, fara sa ma duc sa cer la altii.

Am invatat ca atunci cand ai incredere in tine si in viata, cand aplici Legea Atrctiei si gandesti lucruri pozitive, vei atrage catre tine doar lucrurile pozitive si oamenii potriviti . Caci intotdeauna exista o lege si un proces care functioneaza.

Am invatat sa am rabdare, sa nu fiu pripita si stresata, caci grabind lucrurile si facandu-mi viata o alergatura, o cursa, nu voi avea nimic de castigat. Tot ce ai nevoie vine la tine la monetul potrivit. Nu trebuie decat sa ai rabdare.

Am invatat ca recunostinta, iertarea, umilinta, increderea si curajul sunt calitatile ce conduc la trairea unei vieti extraordinare, la implinirea celui mai mare vis. Cultivandu-le, esti pe punctul de a realiza tot ceea ce-ti doresti in viata.

Am invatat ca nimeni nu te va respecta vreodata mai mult decat o faci tu.  Si ca nimeni nu te va iubi vreodata mai mult decat o faci tu. Iar iubirea de sine mi-am dat seama ca nu este echivalenta nici pe de parte cu ingamfarea sau orgoliul, ci ca inseamna recunostinta, pretuire. A te iubi inseamna sa ai respect pentru viata ta, pentru toate lucrurile si persoanele din viata ta.

Am invatat ca poti invata de la oricine, de oriunde, in orice clipa. Toti oamenii si lucrurile din viata ta te invata cate ceva. Poate fi si un catel.

Am invatat ca totul e lasat in lumea asta cu un scop. Tu esti lasat cu un scop si o misiune, eu sunt aici cu o misiune si cu un destin de implinit. Toti avem un loc in acest Univers, pe care nu ni-l poate lua nimeni. Suntem cu totii unici, nimeni nu s-a nascut vreodata ca noi si nici nu se va naste vreodata.

Am invatat ca indiferent de lumea nebuna in care traim, ca oricat de mult ai alerga dupa lucruri materiale, faima, succes, la sfarsitul vietii e un singur lucru care conteaza: comoara din interior. Ce-ai facut cu ea? Ce-ai facut cu cantecul din interior? L-ai cantat sau l-ai uitat?

Am invatat ca nu trebuie sa arati nimanui maretia, splendoarea ta si nu trebuie sa-ti demonstrezi nimanui valoarea. Trebuie sa ajungi in punctul in care iti esti suficient tie.  Si atunci te eliberezi complet de asteptarile celor din jur, atunci iti creezi propriile reguli si principii dupa care sa iti traiesti viata. Caci o viata traita dupa placul altora este o viata ratata.

Am invatat ca evolutia spirituala, dezvoltarea personala incepe atunci cand ai curajul sa renunti la prieteni, sau la alte lucruri din viata ta. Nu vei putea niciodata evolua stand in casa sau facand mereu aceleasi lucruri. De aceea, e esential sa-ti iei inima in dinti si sa-ti incepi cu adevarat calatoria.

Am invatat ca eu sunt stapana propriei mele vieti si ca nimeni nu are nicio putere asupra mea. Eu singura imi creez rolurile, eu sunt scenaristul si regizorul propriului meu film. Asa ca am tot dreptul sa imi creez numai roluri sublime, indiferent de ce ar spune cei din jur.

Am invatat ca nimanui nu ii pasa de tine atat timp cat nu incepi sa te iubesti si sa te respecti. Cand tu te tratezi asa cum se cuvine si cei din jur iti vor raspunde cu aceeasi moneda.

Am invatat ca viata nu inseamna un maraton, o cursa, o lupta in care sa mori luptand. Viata inseamna pace, inseamna sa te bucuri de fiecare moment, sa te pretuiesti pe tine insuti asa cum se cuvine, sa ai curaj, sa nu iti fie teama sa incerci, caci la urma urmei, toate temerile si indoielile pier intr-o clipa in fata mortii. Iar la sfarsitul vietii, cand iti vei aduce aminte de momentele frumoase ale vietii, sa ai ce sa-ti aduci aminte. Teama da nastere unei vieti irosite, plina de regrete, asa ca mi-am dat seama ca nu e cu niciun folos sa te temi.

Am invatat ca atunci cand ai incredere in tine, in ceea ce faci, cand stii ca te impinge inainte o voce din interior si te ghideaza, rezultatele tale vor fi cu siguranta apreciate de catre cei din jur, fara sa mai faci din asta o obsesie. Toate vor curge de la sine, linistit…

Am invatat ca nu trebuie decat sa ai curaj, sa incepi sa tratezi altfel viata, cu respect si cu dorinta de a trai, de a a-ti indeplini visul si vei fi calauzit printre toate obstacolele precum apa printre pietre. Iar semnele pe care va trebui sa le urmezi ti se vor arata.

Am invatat ca orice lucru nu incepe decat cu un singur pas… Si ca trebuie sa ai curaj in tot ceea ce faci, sa pui suflet si sa ai sufletul deschis. Iubirea te va gasi singura, oameni minunati vor fi alaturi de tine, armele cele mai puternice vor fi la tine in mana, dar toate astea cand doar ai facut primul pas…

Am invatat… Si mai am inca multe de invatat de-a lungul intregii vieti, caci viata nu e altceva decat un proces continuu de invatare.  A invata inseamna a gresi.  Iar a gresi nu inseamna nimic altceva decat a-ti trai viata din plin!

Lectia Aprecierii

De cele mai multe ori, cand nu apreciezi un lucru sau o fiinta draga, o pierzi.

In momentul in care langa tine un obiect si te obisnuiesti cu el, ti se pare firesc sa-l ai, ca si cum acel obiect ar avea obligatie asupra ta si ti-ar fi dator cu ceva. Nu il apreciezi.
Esti prea prins in treburile tale si in ceea ce ai de facut ca sa mai stai sa apreciezi toate nimicurile. Si intotdeauna, ceea ce nu pretuiesti si nu  apreciezi cu adevarat pierzi.

Ieri am aflat o veste socanta. Catelusa mea, Tina, a murit.

De 3 saptamani nu a mai vrut sa manance nimic, stomacul ei era foarte umflat si zacea intinsa la pamant. A refuzat orice fel de mancare, acceptand decat apa. Nu stiu care sa fi fost cauza care a determinat suferinta ei. Am ajutat-o cat am putut, i-am luat medicamente si i le-am dat fortat, dar de cele mai multe ori nu m-a lasat sa i le dau.

Doctorul mi-a spus ca spera ca va fi bine, in caz contrar o va consulta. Dar a fost prea tarziu. Poate ar fi trebuit sa o vada mai devreme, dar fire salbatica cum era, nu stiu cum as fi reusit sa o duc pana la cabinet sa-i faca perfuziile.  Nu te lasa sa te atingi de ea. Nu a vrut sa stea in lesa niciodata. Deja au trecut 3 saptamani de cand nu mancase nimic si nu a mai putut supravietui.

Nu are rost sa arunci vina pe nimeni. Caci acest lucru nu rezolva nimic. Important este lectia pe care o ai de invatat. Si mi-am dat seama ca fiecare lucru, fiecare om din viata ta te invata cate ceva. Nu degeaba iti sunt scoase in fata toate oportunitatile si toate persoanele pe care le intalnesti. Toate au un rost. Totul a fost lasat cu un scop precis.

Si de fiecare data nu apreciem ce avem, credem ca e pur si simplu o intamplare faptul ca am patit ceva neplacut sau ca am intalnit un om obisnuit. Nu e asa.

Universul are un scop precis pentru tine. Acela de a te face sa evoluezi. Si nu ai cum sa evoluezi pana nu inveti lectiile vietii. Acestea pot fi in orice moment al vietii, la orice varsta. Daca nu ti-ai invatat lectia la 20 de ani, Viata are grija sa ti-o predea inca o data la 30, 40, 50 de ani pana o inveti. Iar evolutia se face prin lectii invatate. Si viata ne invata in orice clipa, de dimineata cand ne dam jos din pat, pana seara cand ne bagam iar in pat.  Toate lucrurile care par aparent banale de-a lungul unei zile, sunt acolo pentru tine ca sa le deslusesti si sa inveti din ele.

Si nu le apreciem. Si iar vine clipa cand trebuie sa ne trezim la realitate si viata iar te intoarce din drum la START, pana le inveti. Asta a fost lectia mea: Lectia Aprecierii.

Am apreciat dintotdeauna ceea ce am, dat fiind faptul ca de multe ori mi-am invatat lectiile.
Dar se pare ca nu in totalitate. Si viata iar m-a intors la START.

Si acum imi dau seama ce inseamna cu adevarat sa apreciezi. Chiar si hrana de care ai parte zilnic, computer-ul, telefonul, toate lucrurile pe care le ai, ai putea foarte bine sa nu le ai. Pur si simplu. Gandeste-te ca poate sunt parintii cei care momentan te sustin si iti ofera totul, sau ti-au oferit si te-au ajutat. Dar la urma urmei, ei puteau la fel de bine sa nu ti le ofere. Sunt atatia copii care au avut parte de o copilarie nefericita, de abuzuri, de lipsuri materiale si sentimentale si acestia sunt oameni ca si noi cu aceleasi drepturi.
Dar uite ca ei n-au avut parte de ceea ce tie ti s-a oferit. Nu crezi ca ar trebui atunci sa apreciezi si sa intelegi ca esti oarecum privilegiat?

Chiar daca avem toti aceleasi drepturi, nedreptatile si dicriminarile sunt foarte numeroase.
Asa ca apreciaza chiar acum tot ce ai, ca sa nu iti para rau mai tarziu. Parintii tai, asa cum sunt ei, indiferent de felul in care s-au purtat cu tine si indiferent cat te-au facut sa suferi, apreciaza-i si iubeste-i. Va fi prea tarziu sa faci acest lucru cand nu vor mai fi. Orice intentie din partea lor e de apreciat. Oricat de mica.

Si tot ce ai in momentul de fata poti pierde intr-o clipa. Cine invata sa aprecieze stie ca poate pierde totul intr-o clipa, de aceea se bucura plenar de tot ce are.

Timothy Miller spune in cartea sa „Bucura-te de ceea ce ai ca cea mai simpla cale de a aprecia ceea ce ai e sa practici exercitiul Intelegerii, al Atentiei, si al Recunostintei.
Acest lucru inseamna sa incerci sa  intelegi tot ce se intampla in jurul tau, sa te eliberezi de critica si sa accepti lucrurile ca atare. „Observa cat de prezenta este o floare, cum se preda vietii”,  Eckhart Tolle. Aici se aplica Atentia. Ea presupune sa acorzi atentie fiecarui lucru pe care il faci: daca speli catelul, imagineaza-ti ca e ultima vietuitoare de pe Pamant. Orice ai face, fa acel lucru ca si cum ar fi cel mai important lucru pe care il ai de facut. Iar Recunostinta presupune sa iubesti tot ce ai, sa apreciezi fiecare lucru din viata ta, chiar si cele care ti se par inacceptabile. Inseamna sa-ti iubesti viata asa cum ea, sa fii recunoscator pentru toate experientele de care ai avut parte si pentru cine esti tu ca om. Pentru ca esti un dar al Universului si merita sa pretuiesti acest dar unic.

Acum inteleg de ce e asa de important sa apreciezi din inima toata viata ta, asa cum e ea. Am simtit un gol imens atunci cand am aflat ca Tina a murit, cu toate ca multi ar spune: ” e doar un caine”. E un caine, adevarat, dar urmele pe care le lasa in sufletul tau si lectia ce ti-o preda  aceasta intamplare doare destul de mult.

Am avut-o pe Tina de 10 ani si m-a invatat lectii uimitoare aceasta fiinta.

M-a invatat ce inseamna sa iubesti neconditionat, sa te accepti ca atare si sa te straduiesti sa faci tot ce poti mai bine, sa intelegi ca libertatea e cea mai de pret avere din lume si ca viata e pretioasa si merita sa te bucuri din plin de ea.
Iti multumesc Tina ca m-ai iubit  si ai luptat pana in ultima clipa a vietii tale si m-ai invatat ce inseamna sa lupti cu adevarat. Sa iti doresti viata si libertatea. Nu am sa uit niciodata cand sareai mereu din tarc ca sa umbli prin gradina si sa te bucuri de libertate. Eu te certam, dar acum inteleg de ce iti doreai acea libertate. Nu am sa uit placerea si dorinta ta de a nu lasa nimic sa-ti scape, de la albine pana la pisici, soricei si pasari.
Mi-ai fost loiala si m-ai iubit neconditionat din prima zi de cand te-am cunoscut. Si m-ai invatat cea mai importanta lectie a vietii : Aprecierea.

M-ai ajutat sa inteleg ca in momentul in care esti recunoscator, poti face totul in viata. Cand iti iubesti viata si nu astepti cu mana intinsa sa primesti ceva, atunci vei primi cele mai multe.
M-ai ajutat sa imi dau seama ce important e sa te bazezi pe tine si sa nu lasi pe nimeni sa-ti fure „osul”. Sa lupti cu adevarat, in lupta dreapta, dar sa te opresti in momentul in care te-ai putea rani pe tine.
M-ai invatat ca e important sa te retragi si sa te odihnesti atunci cand esti slabit, trist, abatut si sa iti reincarci bateriile singur fara sa ceri la altii.
Mi-ai fost alaturi atunci cand am fost trista si ai ascultat tot ce-am avut de spus.
Mi-ai fost un prieten adevarat si o luptatoare adevarata.
Iti multumesc. Vei fi mereu in sufletul meu. Fii fericita acolo unde esti acum si sa nu uiti ca te iubesc cu adevarat. ImagineImagine