Trezeste-ti sufletul adormit!


„Sufletul mi-i curajos, caci am indurat multe suferinte pe valuri si-n razboi. Dupa ele poate sa vina si asta…”   Homer

Iata ca au trecut deja 2 luni din an. Parca ieri era Anul Nou🙂
Timpul se scurge repede, se duce ca gandul, nu asteapta pe nimeni…

Dar ceea ce conteaza este ce facem noi cu timpul nostru. Noi alegem daca il pretuim la maxim sau il irosim.  Ceea ce conteaza cel mai mult este sa ne bucram cat mai mult de noi insine si de viata pe care o avem.

Natura ne-a daruit tot ceea ce avem nevoie ca sa ne bucuram de noi insine si de viata noastra.

Asa ca am inceput sa profit din ce in ce mai mult de toate bogatiile care ma inconjoara pretutindeni si sa realizez ca viata merita traita din plin.
 Atunci cand iesi afara din casa, si in special in spatii verzi, cum ar fi padurea, te reintorci practic la originile tale. Te reintorci la ceea ce esti cu adevarat.
Iesind din zona de confort, faci pasii catre adevarata ta calatorie.

Am inceput sa inteleg pe zi ce trece ca nu conteaza cat ai, ci conteaza cine esti cu adevarat. La sfarsitul vietii cand tragi linie n-o sa stai sa numeri banii pe care i-ai adunat,ci te vei gandi profund la ce ai reusit sa creezi cu propriile manute.

Cu sufletul mai intai si apoi cu mainile si picioarele ce ti s-au daruit. Cu ele poti muta si muntii din loc.

Insa sufletul nostru este de cele mai multe ori adormit, am uitat sa ne bucuram complet de tot ceea ce ne-a fost daruit si de miracolele care se intrezaresc la tot pasul in viata noastra si pe care ne prefacem ca nu le vedem. Am fost educati sa ne dorim intotdeauna mai mult, sa fim mereu primii in orice situatie, astfel incat nimeni sa nu ne-o ia inainte. 

Toate acestea nu fac decat sa ne saraceasca sufletul de tot, sa inlature in totalitate divinul si sa dea nastere unui sine fals, care se hraneste cu teama, vinovatie, ura, invidie.
Esti unic in aceasta lumea, n-a mai fost nimeni vreodata ca tine si nici nu va fi vreodata.
Ai locul tau in acest Univers. Dar ai fost invatat ca trebuie sa iti faci viata o alergatura, o cursa, o lupta continua… ca mai apoi sa realizezi ca efortul a fost inutil.

Asa este cultura, asa este sistemul. Si noi ne supunem, neavand curajul sa ne ridicam in picioare si sa ne cerem drepturile.
Si ajungem pe la varsta de 60 – 70 de ani cu sufletul gol,  invinovatind pe toata lumea pentru nereusitele noastre.
In loc sa adunam comori, adunam gunoaie pe care le punem in suflet zi de zi.
Noi insine ne facem rau. Ne limitam singuri zi de zi, in loc sa ne deschidem aripile si sa zburam, sa traim la maxim fiecare clipa.

Lasam sa patrunda in interiorul nostru tot felul de lucruri negative, ii lasam pe ceilalti sa ne inunde cu negativismul lor, cu criticile lor si ne parasim pe noi insine, ne indepartam de noi, uitand sa ne iubim cu adevarat.  Sa te iubesti nu are de-a face cu ingamfarea sau orgoliul. Sa te iubesti inseamna sa te onorezi pe tine insuti, sa te pretuiesti, sa ai respect pentru viata ta, pentru toate lucrurile din viata si sa intelegi ca viata e atat de scurta si de fragila, incat trebuie sa apreciezi fiecare clipa. Iubirea inseamna sinceritate, umilinta, acceptare, daruire, curaj…

Si cand incepi sa nu te mai iubesti, apar si toate suferintele, bolile si necazurile in viata ta. E totul foarte simplu. Viata iti da semne tot timpul astfel incat sa iti reaminteasca ca ai gresit undeva, ca te-ai abatut din drumul tau si ca trebuie sa te opresti. Iti reaminteste de fiecare data ca te-ai departat de originile tale adevarate si ca trebuie sa te intorci la ele. Cand erai bebelus, nu cunosteai altceva in afara de iubire, drept urmare nu sufereai si nu erai nefericit. Fiindca nu te mai iubesti, ai inceput sa simti si sa traiesti lipsuri si suferinte. Te-ai abandonat pe tine insuti.

E ca si cum o mama si-ar abandona copilul mic. Si i-ar spune ca nu-l mai iubeste, ca nu-l vrea, ca nu e bun de nimic, ca nu-i aduce niciun folos…
Ce crezi ca ar fi in sufletul acelui copil? Cum ti s-ar parea gestul mamei respective?

Imagine

Exact acelasi lucru facem si noi. Ne respingem, in loc sa ne iubim. Nu ne ascultam glasul inimii, ascultam vocile din exterior care ne spun ce e bine si ce nu si ne intrebam la sfarsitul vietii de ce nu am reusit sa ne indeplinim visul.

Sufletul are nevoie sa reinvie, sa-l scoti din cusca in care l-ai bagat singur si sa-i dai drumul.
Da-i drumul sa zburde in voie, sa te poarte pe taramuri minunate, sa te duca in locuri de poveste, sa iti sopteasca secretele pe care doar tu ai voie sa le auzi.
Deschide-ti larg mainile si da-i voie sufletului sa se reintoarca la tine, iubeste-l cu toata fiinta ta si asculta-l. Asculta-l ca pe un copil. Iti va spune cu siguranta lucruri minunate.
Orice varsta am avea, sufletul copilului de odinioara se afla inca in noi si va exista pana cand vom muri.

Brancusi spune ca ” atunci cand ai incetat sa mai fii un copil, ai murit demult„.
Entuziasmul se afla in noi, iubirea se afla in noi, curajul se afla in noi, creativitatea, talentul unic, totul se afla in noi. Trebuie doar sa le chemam inapoi.

Viata te iubeste si iti doreste tot ce e mai bun.
Si eu iti doresc tot ce e mai bun, sa te bucuri de fiecare clipa, de o primavara frumoasa si senina, in care sa-ti readuci la viata sufletul adormit .       
                                                               Multa iubire,
                                                                       Diana

ImagineImagine

 

2 thoughts on “Trezeste-ti sufletul adormit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s