A new start

Salut! Astazi este o zi minunata pentru mine. Implinesc 18 ani 🙂 As putea considera acest eveniment ca pe un nou start din viata mea.

Am calatorit prin viata 18 ani … calatorie cu multe obstacole, cu multe suisuri si coborasuri. Nu a fost un drum usor, dar a fost exact drumul pe care a trebuit sa merg.

Acum nu regret nimic cand ma uit in spate.

Imi dau seama ca tot ceea ce mi s-a intamplat a fost cu un rost. Toti oamenii pe care i-am intalnit mi-au iesit in cale tocmai pentru a ma invata lucrurile pe care trebuie sa le invat. Pentru a ma face sa evoluez.

Imi dau seama ca desi crestem in varsta, imbatranim de la an la an, stima de sine, respectul de sine, increderea pe care o avem in noi.. nu cresc.

Ne trezim cu sufletul gol pe dinauntru.  Ne pare rau ca nu am trait la timp ce trebuia s atraim. Iar asta mi se pare cel mai periculos lucru din lume. Nu am de gand sa ajung la 30 – 40 de ani fara sa stiu ca am trait cu adevarat. Daca nu traim acum, atunci cand??

Mi-am dat seama ca e pacat sa ne irosim viata, sa lasam sa treaca pe langa noi oportunitati minunate, oameni frumosi…

E pacat sa nu profitam de tot ce ne ofera viata mai frumos. Oricat de greu ni s-ar parea drumul, exista intotdeauna o portita prin care intra lumina … chiar si in cele mai intunecate clipe ale vietii tale.

Mi-am dat seama de foarte multe lucruri in toti acesti 18 ani. Mi-am dat seama ca merita cu adevarat sa devenim cea mai buna varianta a noastra, sa ne distram, sa muncim cu pasiune, sa ne traim cele mai nebunesti vise… sa ne bucuram la maxim de viata!

Merita sa iubim si sa ne lasam iubiti. Merita s aoferi tot ce ai tu mai bun, sa oferi valoare, caci doar asa vei primi valoare.

De ce sa ne ascundem si sa ramanem mici…? Cand avem sansa sa iesim in fata, sa stralucim, sa ne afirmam, sa aratam lumii intregi la ce suntem buni…? Ne este teama si am crescut cu aceasta teama in noi. Imaginea ta de sine poate fi una foarte scazuta, chiar daca ai implinit 40 de ani. Cate femei nu vad care se injosesc si uita de ele.. Femei care ar avea potentialul sa straluceasca cu adevarat, sa arate cat sunt de minunate.

Si eu am fost in punctul in care credeam ca nu sunt buna de nimic, ca nu merit nimic si cand colo, asta era doar in capul meu. Cei din jur apreciau in sinea lor dar nu imi spuneau in fata pentru ca ma vedeau prea timida, prea incordata, prea fricoasa. Asa ca preferau sa-si tina parerile pentru ei si eu s acred ca nu sunt placuta de nimeni.

Ce nebunie! Eu de fapt aveam o chestie pe creier, prostii bagate in cap de televiziune, cum ca trebuie sa ai la fix unghia aia si comportamentul ala de „domnisoara stie tot” care il vedeam pe la can-can-urile de la Tv. Nici eu nu realizam ce prostie faceam uitandu-ma la asa ceva. Bine ca m-am lasat si m-am apicat de dezvoltare persoanal, ca altfel… nu ma vedeam bine :))

Mi-am dat seama ca a cauta absolut orice in afara ta e o pierdere de vreme din cale afara. E cea mai mare greseala sa nu crezi in tine si s anu te iubesti asa cum esti. M-am confruntat de multe ori cu vinovatia, respingerea fata de sine si cred ca asta e unul din motivele care m-a tras in jos. Bine ca m-am trezit la timp si m-am pus pe treaba.

Am inteles ce important e sa fii recunoscator pentru tot ce ai. Ai tot ce-ti trebuie ca sa ai exact viata pe care ti-o doresti. 🙂 Si merita din plin sa traiesti cu recunostinta, sa te bucuri de ce ai si apoi sa te apuci sa muncesti cu pasiune la visele tale.

Eu sunt recunoscatoare pentru tot.  Sunt foarte, foarte fericita pentru tot ce am. Mi-am dat seama ca asta e cheia pentru a trai fericirea deplina. Sa te bucuri de tine, de viata ta, de oamenii minunati din jurul tau si de toate usile care ti se deschid in fata.

Multumesc Viata mult de tot! Sunt sigura ca ai sa ma mai inveti o gramada de lucruri de-acum incolo.  Si sa dam startul la o noua etapa. Pe locuri, fiti gata, START!

My story – Part 1

                                     Despre  pasiunile, experientele  si greselile mele                                       

 

Ti-am promis ca am sa iti vorbesc mai pe larg despre pasiunea mea legata de mancare si de un stil de viata sanatos.  Am  sa iti vorbesc in acest articol in special despre mine cand eram mica si cum a inceput toata aventura cu sanatatea.  Iubesc povestile si imi face intotdeauna placere sa vorbesc despre acest subiect si sa impartasesc celor din jur experientele, intamplarile  si greselile  mele, caci exemplul propriu are cea mai mare putere de a invata si educa pe cineva.
Sa zic ca am vreo 2 ani si ceva de cand m-am apucat sa caut si sa descopar cat mai multe informatii legate de un stil de viata echilibrat si sanatos.  Am inceput acest lucru pentru ca nu imi placea deloc stilul de viata pe care il aveam, imi doream cu disperare sa invat sa  mananc sanatos,  sa am ambitia si motivatia necesara de a  nu manca haotic, de a face sport,  de a sti cum sa am grija de corpul meu, de a fi si eu ca modelele pe care le vedeam in reviste sau pe net.

Si asa de mult mi-am dorit acest lucru, incat nimic nu mi-a stat in cale de cand am inceput toata aceasta descoperire, o lume noua i-as putea spune. Si nici acum nu ma opresc din a cauta cat mai multe informatii  pentru a-mi largi viziunea. Imi place sa citesc, sa aflu lucruri noi si apoi sa incerc sa le aplic, chiar daca uneori efortul mi se pare unul imens.

Sa-ti povestesc  putin despre copilaria si obiceiurile mele din acea vreme:

Cand eram mica, pe la vreo 2-3 anisori, nu voiam sa mananc aproape mai nimic. Eram foarte sclifosita si era un chin pentru mama si bunica sa ma faca sa mananc. Nu stiau cum sa ma mai pacaleasca, ce trucuri sa mai gaseasca , in speranta ca vor reusi sa convinga copilul mofturos.

Cand am mai crescut, cand aveam vreo 6-7 ani, deja mancatul nu mai era o problema. Ma imprietenisem deja cu dulciurile, cu ciocolata, cu bomboanele, cartofii prajiti, sarmalutele si familia nu putea sa fie altfel decat multumita. Drept urmare, aveam unda verde la absolut orice poftea sufletelul meu. Daca ceream chipsuri, suc, ciocolata si acadele- mama, ca orice mama care-i face poftele copilului ei – mi le cumpara, fiind multumita ca am inceput in sfarsit sa mananc ca un copil ” normal”.

Nu aveam restrictie la nimic si eram fericita. Tin minte ca bunica imi aducea capsuni si zmeura si eu le refuzam, spunand ca prefer sa mananc ciocolata si strudel cu mere.  Ma luam dupa colegii de la scoala care mancau si eu la fel.
Si degeaba incercau cei binevoitori sa ma invete si sa imi dea sfaturi, caci eu continuam sa fac tot ca mine. Eam foarte incapatanata. Si mult am  avut de pierdut cu aceasta atitudine.

Am crescut cu o atitudine nesanatoasa fata de mancare. Principiile mele nu erau unele sanatoase. Iar parintii, neavand timp sa se ocupe prea mult sa ma invete ce inseamna hrana sanatoasa, se multumeau vazand ca sunt un copil care asculta si mananca bine. Ca in majoritatea familiilor, nu am avut discutii legate de sanatate, de ce inseamna un stil de viata sanatos, caci in rutina de zi cu zi, parintii nu mai au timp ei insisi sa se intereseze despre acest subiect, ce sa mai vorbim si de a-i invata pe copiii lor sa se hraneasca cum trebuie si sa porneasca sanatosi la drum in viata, cu principii sanatoase.

Cand eram mica, eram atat de slaba, incat aproape ca ma complexa acest lucru. Toata lumea imi spunea:  ” Pune mana si  mananca, nu vezi ce slaba esti? ”
Si efectiv am ajuns sa nu imi placa deloc de mine,  sa cred ca a fi slab reprezinta un motiv de a nu fi acceptat sau placut de cei din jur.  Am ajuns  intre timp la concluzia ca e important sa te accepti asa cum esti in loc sa te respingi si sa te critici in permanenta.

De exemplu,  cand eram mica credeam tot timpul ca nu sunt suficient de buna orice as face. In loc sa ma apreciez si sa ma accept asa cum sunt,  imi doream in permanenta sa fiu altfel decat eram. Ma criticam si ma simteam vinovata daca faceam ceva diferit fata de ce mi se spunea.  Mi-am dat seama ca aceasta atitudine nu face decat sa iti stirbeasca increderea si stima de sine. Iar pe masura ce porti dupa tine resentimente, temeri si frustrari, sufletul ti se goleste incetul cu incetul.

Asadar, am crescut cu o atitudine foarte neincrezatoare in mine. Nemaivorbind de faptul ca nu aveam grija de ce mancam, de sanatatea mea, eram in permanenta convinsa ca eu niciodata nu voi putea face ceea ce imi doresc cu adevarat.  Efectiv ma saturasem sa am o viata haotica, sa nu imi pese de mine, sa aud mereu ca nu fac ce trebuie, ca orice as face nu e bine, asa ca  m-am decis sa incep o schimbare.

Am inceput sa citesc mai mult despre nutritie, sanatate, despre ce inseamna sa te hranesti sanatos,  am inceput sa fac sport si incet-incet sa prind incredere in mine.  Poate la inceput  la un nivel foarte mic, dar macar stiam ca e un prim pas.  Un prim pas catre ceva inalt. Si de cand mi-am dat seama ca nu e doar un mit toata aceasta poveste cu mancatul sanatos, asa cum credeam cu tarie pana atunci, nimic nu m-a mai dat inapoi de la ce am inceput sa fac. De multe ori stateam sa citesc chiar si o zi intreaga despre acest subiect. Ca in majoritatea familiilor, nu am avut discutii legate de sanatate, despre ce inseamna un stil de viata sanatos, caci in rutina de zi cu zi, parintii nu mai au timp ei insisi sa se intereseze despre acest subiect, ce sa mai vorbim si de a-i invata pe copii.

Imi amintesc ca  devenisem intr-un timp foarte incapatanata si ma luam doar dupa ceea ce auzeam si citeam, nemaivrand sa aud nimic din ce imi spune mama sau bunica despre un stil de viata sanatos.  Traiam cu impresia ca doar ceea ce citesc eu si doar ceea ce aud eu e adevarat si corect, nemailuand in seama sfaturile si parerile celor din jur.  Eram revoltata pe ceea ce facusem pana atunci, asa ca  nu mai voiam sa ascult pe nimeni.

Insa mi-am dat seama intre timp ca echilibrul este cheia succesului in orice domeniu al vietii.

E dificil la o varsta frageda sa fii capabil sa gandesti limpede si ” la rece”, pentru ca neavand puterea sa fii ferm pe pozitie, te lasi foarte usor influentat de ce vezi si auzi in stanga si in dreapta.   Fiind din ce in ce mai curioasa de tot ce inseamna sanatate, incercam tot felul de retete, pierdeam foarte mult timp in bucatarie incercand sa gatesc meniuri sanatoase si mi-am dat seama in scurt timp ca deja devenise un stres pentru mine. Nici asa nu era bine, caci non-stop ma gandeam la mancare. Cand ma enervam de exemplu, dadeam fuga in bucatarie ca sa imi treaca.  Renuntam la puterea mea si lasam alte lucruri, cum ar f i mancarea sa ma domine.

Am realizat ca nu asta era o solutie si ca un lucru foarte important pentru a  face orice cu succes este sa nu lasi lucrul respectiv sa fie mai puternic decat tine, sa te domine, sa simti ca detine controlul asupra ta  sau  sa-ti ocupe undeva la 90% din timp.  Sa lasi mereu acolo un loc pentru a face si maine si poimaine astfel incat sa nu iti pierzi entuziasmul.  Si mi-am dat seama ca acest mecanism se aplica mai in toate domeniile vietii si chiar da rezultate.

Pasiunea mea pentru un stil de viata sanatos, atat pentru sport, nutritie, dar si spiritualitate, psihologie, mai exact dezvoltare personala s-a nascut as putea spune din dorinta de a nu ma mai lasa in voia sortii ca o salcie in vant si de a lua atitudine . Ma saturasem efectiv sa fac numai ce mi se spune, sa ma limitez doar la a sta cuminte in banca la scoala cand eu simteam ca pot mai mult decat atat. Ca sunt mai mult decat atat si ca am puterea de a face ceea ce imi doresc, oricat de greu ar fi.  Esecurile pe care le-am suferit de cand am inceput aceasta schimbare au fost nenumarate, am avut momente in care am simtit ca vreau sa renunt, ca este o prostie si ca oricum nu duce la nimic bun. Cateodata, cei din jur ma descurajau si imi spuneau: ” Cine crezi ca o sa te asculte?”. Si eu imi tot spuneam: ” Dar de ce sa nu ma asculte cand am ceva bun de spus, cand vreau sa ii ajut cu ceva?”

A fost multa vreme o batalie continua intre ceea ce spuneau cei din jur si ceea ce credeam eu ca pot sa fac si mi-a luat mult timp pana sa inteleg ca e cu adevarat important sa nu faci niciun pas inapoi atata timp cat e o voce in interior care iti striga: ” Mergi mai departe! ”  Si cand continui sa mergi mai departe,  sa-ti urmezi drumul si sa-ti asculti intuitia, vei vedea ca cei din jur vor fi deja obositi in a te descuraja si se vor duce sa incerce pe altcineva.

Dintr-un stil de viata haotic, trait fara niciun rost, la voia intamplarii, dupa placul altora de cele mai multe ori, am ajuns sa imi pese cu adevarat atat de viata mea, cat si de cea a celor din jurul meu. Caci imi dau seama acum ca degeaba stii pentru tine daca nu impartasesti si celor din jur. Orice mica informatie, daca ai curajul si daruirea de a o impartasi, deja te inalti mult deasupra celorlalti.  Si sansele catre succes  iti cresc enorm.

Toata aceasta schimbare pe care am inceput-o nu a fost una brusca, ca si cum m-as fi aruncat intr-un lac cu apa rece. A inceput treptat totul. La inceput totul era ca un fir de paianjen si  a durat ceva pana sa incep sa tes panza. De multe ori au venit ploi si au distrus ce am inceput, alteori am stricat eu singura, dar cel putin stiu ca in orice clipa sunt pregatita sa ma apuc in orice moment  sa-mi tes iar panza cand se rupe vreun fir.

Chiar si acum am scapari si esecuri, in orice aspect si domeniu al vietii mele si mi se pare absolut normal, dar cel putin stiu ca nimic nu ma mai  poate intoarce sau descuraja.

Nu pot decat sa  ma bucur nespus ca am avut privilegiul de a descoperi singura ceea ce imi place sa fac cu adevarat, mi-am dat seama ca poti reusi cu adevarat sa devii un lider si un expert intr-un doemniu in care poti crede ca esti zero, ca nu ai nicio sansa, de a renaste din propria cenusa si nu cred ca exista sentiment mai minunat decat acesta. Am redescoperit cine sunt cu adevarat,  am descoperit ca la fel ca si tine am un potential urias care merita valorificat, indiferent de talentul pe care fiecare dintre noi il avem.

Iar cand credem cu adevarat in noi, cand stim ca avem puterea de a ne crea exact viata pe care ne-o dorim, Legea Atractiei ne daruieste tot ce e mai bun, atata timp cat suntem dispusi sa platim pretul. Iar acest pret merita tot efortul si stradania noastra, caci nu exista satisfactie mai mare in viata decat sa stii ca tu singur, cu manutele tale, ai realizat ceva, ai pus caramida cu caramida si ai reusit sa construiesti ceva.  Oricat de mic, dar macar e un prim pas. Si odata ce  stii ca ai facut primul pas, sa nu lasi  pe nimeni si nimic sa te dea inapoi.

La inceputul acestui an, mi-am promis mie insami ca nimic nu ma va da inapoi de la ceea ce mi-am propus sa fac.

Aceasta este prima parte a povestii mele. Va urma si continuarea.
O zi frumoasa iti doresc! 🙂
Diana